Unde e acasă?

Fotografie de Julie Ricard de pe Unsplash

Lumea spune că acasă e acolo unde ți-e inima, acolo unde sunt cei dragi, acolo unde știi parola la WiFi, unde te așteaptă întotdeauna cineva, unde te regăsești sau unde te-ai născut și unde a început povestea ta. Cu toate acestea unii sunt peste tot acasă, iar alții nu-și găsesc locul nicăieri. Dovadă și faptul că România are o diasporă de proporții, milioane de români alegând să trăiască în afara granițelor țării. 

Dar azi nu vreau să vorbesc despre România din afara României pentru că nu suntem singurii care se îndreaptă către orizonturi mai însorite. Cel puțin asta rezultă din numărul mare de cereri de azil în UE, care au atins în august 2022 cel mai ridicat nivel lunar după criza refugiaților sirieni din 2015/2016, eveniment care a dominat titlurile ziarelor timp de luni de zile. Pe atunci, ca număr de noi strămutări, se vorbea despre 20 de persoane pe minut, forțate să își părăsească locuințele, copiii cu vârsta sub 18 ani reprezentând aproximativ jumătate dintre refugiați, conform Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați. 

Zeci de mii de solicitanți de azil au cerut protecție internațională în UE, numărul reprezentând o creștere cu 54% față de aceeași lună a anului 2021. Cifrele ridică însă un semn de întrebare în contextul războiului care are loc la porțile Uniunii Europene și care aduce cu sine creșteri ale prețurilor la energie, alimente, având și un impact semnificativ asupra mobilității persoanelor și mărfurilor în UE. Cu toate acestea, se pare că UE rămâne în continuare o destinație atractivă pentru refugiați.

Criza refugiaților din 2015/2016 a generat opoziție între politicienii europeni, sosirea lor declanșând una dintre cele mai mari crize politice din UE, deoarece țările nu au reușit să ajungă la un acord cu privire la cine ar trebui să își asume responsabilitatea în privința refugiaților. Având prezente aspectele referitoare la război, menționate în paragraful anterior, o nouă criză politică gata să dezbine Europa este ultimul lucru de care avem nevoie.

Ar fi bine să nu uităm că Uniunea Europeană a fost construită pe principiul libertății de circulație, iar migrația este un fenomen absolut normal, expații fiind o parte esențială a identității noastre de europeni. Cu toate acestea răspunsul Europei la fenomen este unul incosecvent. 

Însă acolo unde politicienii dau greș, omenia cetățenilor simpli inspiră. De aceea m-am bucurat să aflu că orașul Altena, din Germania, a adoptat o abordare a integrării refugiaților, în cadrul căreia societatea civilă (mai degrabă decât administrația guvernamentală) este protagonist și se implică în inițiative precum: sprijin pentru locuințe, mentorat, predarea limbilor străine și integrarea pe piața muncii. Așadar, locuitorii din Altena își doresc ca noii veniți să se integreze în societate pentru ca aceștia să devină cât mai curând cetățeni permanenți ai comunității.

Și e bine să fie așa, întrucât refugiații nu caută să rămână victime pentru totdeauna. Majoritatea vor să se integreze, iar dacă li se oferă posibilitatea, pot ajunge să întinerească și să conecteze comunitățile în care trăiesc. Lucru foarte de dorit, în contextul în care Europa „se laudă” cu cel mai mare procent de populație îmbătrânită din lume.