Tăcerea verde
Fotografie de Firmbee.com de pe Unsplash
Despre greenwashing, sau afirmațiile înșelătoare privind sustenabilitatea corporativă, am mai discutat aici. Pe scurt, este vorba despre o strategie a companiilor de a se promova drept prietenoase cu mediul, în loc să chiar aibă grijă și să își minimizeze impactul asupra mediului. Iar de la frica acuzațiilor de greenwashing s-a ajuns la greenhushing.
Acest termen se folosește atunci când companiile anunță un obiectiv climatic, iar ulterior, în practică, nu intenționează să își facă publice angajamentele de a-l atinge: este așa-numita „tăcere verde”. Multe companii par a fi conștiente de schimbările climatice, dar una din patru nu intenționează să vorbească despre acest lucru, iar asta îngreunează evaluarea obiectivelor climatice ale companiilor și limitează schimbul de cunoștințe în materie de decarbonizare, ceea ce ar putea duce la obiective mai puțin ambițioase și la pierderea unor oportunități de colaborare între sectoare.
Datorită presiunii din partea consumatorilor și reputației proprii, companiile își stabilesc un obiectiv net de emisii zero. În plus, majoritatea își măresc bugetele și își extind echipele care se ocupă de sustenabilitate în companie. Cu toate acestea, o proporție semnificativă dintre companii nu mai publică rezultatele.
Anul trecut, în perioada premergătoare COP26, sute de companii din întreaga lume și-au stabilit obiective nete de emisii zero și le-au publicat în cadrul unor campanii de mare amploare. De atunci, ambiția companiilor nu s-a diminuat. Companiile continuă să își stabilească obiective nete de emisii zero, pe măsură ce bugetele disponibile pentru a le atinge cresc. Cu toate acestea, un an mai târziu, în perioada premergătoare COP27, această reticență tot mai mare față de publicarea obiectivelor climatice ridică semne de întrebare cu privire la motivele pentru care unele companii aleg să păstreze tăcerea.
Grupurile care au ca obiectiv protecția climei solicită de mult timp impunerea unor obligații mai stricte de publicare a informațiilor, pentru a stimula concurența între companii și pentru a le determina să-și respecte angajamentele. Pe de altă parte, „tăcerea verde” face ca obiectivele să fie mai greu de analizat și ar putea descuraja companiile în stabilirea unor obiective mai ambițioase.
Azi, mai mult ca oricând, e nevoie ca acele companii care fac progrese în materie de sustenabilitate să își inspire colegii și concurenții, însă dacă progresul și rezultatele sunt trecute sub tăcere, este puțin probabil ca acest lucru să se întâmple.
