Partea întunecată a sustenabilității

Fotografie de Sean Pollock de pe Unsplash

Este ambalajul verde sau un slogan care conține termenul "eco" suficient pentru a fi siguri că ceea ce cumpărăm este "ecologic"? Nu. Dacă o companie se declară ecologică nu înseamnă mereu că este cu adevărat așa. Iar nevoia de a asigura un mediu înconjurător în care oamenii să poată trăi sănătos și onest nu revine doar City Manager-ilor care administrează orașele, ci responsabilizează și companiile și corporațiile în a avea grijă de resursele umane și de mediu. 

Însă un studiu global realizat pe 500 de site-uri comerciale alese la întâmplare, de către guvernul britanic, a constatat că 40% dintre declarațiile cu temă ecologică ale firmelor ar putea fi înșelătoare. Utilizarea unor termeni precum "sustenabil", „produs verde”, „prietenos cu natura”, „respectuos cu mediul” și altele de acest fel nu este însoțită de informații relevante și complete. Iată de ce avem un decalaj tot mai mare între nevoia de informare a omului de rând și nevoia de comunicare a companiilor. Expresii precum cele de mai sus ar trebui să fie folosite de către companii în mod atent și responsabil, iar lumea să devină din ce în ce mai informată asupra impactului companiilor asupra drepturilor noastre și asupra mediului. 

În lumina acestor premise, Consiliul și Parlamentul European au ajuns la un acord politic provizoriu cu privire la directiva privind raportarea sustenabilității corporative (CSRD), care urmărește să abordeze carențele normelor existente privind divulgarea informațiilor nefinanciare, întrucât astfel de deficiențe împiedică tranziția către o economie sustenabilă.

Deși demersul este unul de lungă durată, Europa nu mai este dispusă să facă concesii pe această temă, ci, dimpotrivă, pare hotărâtă să-și asume un rol de lider în cursa internațională pentru standarde riguroase, în concordanță cu ambițiile de mediu și sociale pe care și le-a impus. 

Noile directive introduc acum cerințe de raportare mai complexe și obligă marile companii să publice informații mai detaliate legate de sustenabilitate. Un al doilea pas, introduce obligația de a certifica informațiile raportate de companii cu privire la sustenabilitatea acestora. Iar condiția de bază pentru a asigura o mai bună accesibilitate a informațiilor este obligarea companiilor să creeze o secțiune specifică, dedicată raportării managementului lor în ceea ce privește ESG (Environmental, Social, Governance). Deși termenul obligație pare să aibă conotații punitive, vorbim, de fapt, despre o strategie de transformare ecologică și de tranziție energetică ce se impune și ale cărei beneficii și avantaje vor fi evidente în viitor atât pentru companii, cât și pentru toate părțile interesate. 

Parlamentul și Consiliul vor trebui să aprobe în mod oficial acordul înainte de a fi publicat în Jurnalul Oficial al UE. Acesta va intra în vigoare la 20 de zile de la publicare, iar dispozițiile sale vor trebui integrate în legislația națională a statelor membre în termen de 18 luni.

Obiectivul, pe care Europa își dorește să-l atingă este acela de a pune capăt "greenwashing-ului" și de a pune bazele unor standarde globale de raportare privind dezvoltarea sustenabilă. Informațiile furnizate de companii vor face apoi obiectul unor audituri independente și al unor procese de certificare. Raportarea financiară și raportarea privind dezvoltarea sustenabilă vor fi pe picior de egalitate, iar investitorii, speră UE, vor avea în sfârșit acces la date fiabile, transparente și ușor de comparat.