Online, de-a hoții și vardiștii
Azi, mai mult ca oricând, lumea este conectată digital. Criminalitatea informatică nu cunoaște granițe naționale, iar infractorii, victimele și infrastructura tehnică se întind pe mai multe jurisdicții, ceea ce aduce numeroase provocări în cazul anchetelor și urmăririlor penale. De unde a pornit totul? Avem prea multe ecrane în viața noastră și petrecem prea mult timp în fața acestor ecrane. Și cu toate că lumea noastră este saturată de ele, le ținem totuși în mâini, genți și buzunare, pe noptiere în timp ce dormim și ne înconjurăm de ele pe birouri și tejghele.
Până nu demult, dispozitivele ne-au oferit atât utilitate, cât și divertisment. Însă nu numai nouă. Tocmai am început să descoperim că toate aceste roade ale tehnologiei nu sunt altceva decât unelte care ajunse pe mâinile cui nu trebuie, se pot transforma din surse de divertisment, în instrumente de totură digitală. Așadar, nu e o noutate faptul că în ultimii ani, din ce în ce mai mulți infractori au început să recurgă la tehnologie pentru a plănui și a comite diverse infracțiuni. Drept urmare, autoritățile trebuie să se bazeze tot mai mult pe probele electronice pentru a-i depista și a-i condamna.
Însă, din păcate, obținerea accesului la probele electronice poate deveni un proces lent și complicat, mai ales când datele în cauză sunt stocate în străinătate. Iată de ce, ca urmare a solicitărilor din partea Consiliului European, Comisia a propus norme noi vizând îmbunătățirea accesului la probele electronice, iar ambasadorii statelor membre UE au confirmat recent acordul dintre președinția Consiliului și Parlamentul European cu privire la proiectul de regulament ce are ca obiect accesul transfrontalier la probele electronice.
Pe scurt, acest acord va permite autorităților unui stat să emită ordine judiciare pentru anumite probe electronice, direct prestatorilor de servicii dintr-un alt stat membru. Probele electronice se referă la datele în format digital utilizate pentru investigarea infracțiunilor și urmărirea penală a autorilor acestora. Acestea pot include:
-e-mailuri
-SMS-uri sau conținut din aplicațiile de mesagerie
-conținut audiovizual
-informații privind contul online al unui utilizator.
Astfel de date pot fi utilizate pentru a identifica o persoană sau pentru a obține mai multe informații despre activitățile sale, deoarece în ziua de azi, infractorii recurg din ce în ce mai mult la servicii și instrumente digitale pentru a plănui și a comite diverse infracțiuni. Drept urmare, probele electronice devin esențiale pentru combaterea criminalității, în prezent, 85% din anchetele penale implicând date digitale.
După cum ți-ai dat deja seama nu vorbim aici despre infractori ipotetici, ci despre cazuri grave ce necesită noi proceduri care să permită un acces transfrontalier rapid și eficace. Ce înseamnă asta mai exact? În cazul unui ordin de divulgare, există un termen obligatoriu de 10 zile în vederea răspunsului, însă în cazuri de urgență, termenul poate fi redus la opt ore. Prestatorii de servicii care nu respectă ordinul pot fi sancționați, iar sancțiunea financiară poate ajunge până la 2% din cifra de afaceri anuală globală.
Gunnar Strömmer, Ministrul Justiției din Suedia, țară care deține momentan Președinția Consiliului Uniunii Europene, a ținut să precizeze că: „prin acest acord răspundem unei solicitări de importanță majoră formulate de autoritățile noastre judiciare. Din ce în ce mai multe infracțiuni sunt planificate sau comise online, iar autoritățile noastre trebuie să dispună de instrumentele necesare pentru a le urmări penal, la fel ca în cazul infracțiunilor offline. Noile norme vor permite accesul rapid al judecătorilor și procurorilor la probele de care au nevoie, indiferent unde sunt stocate, înainte ca acestea să dispară.”
Sunt curios, tu ce părere ai referitor la această problemă? Cum crezi că va afecta acest acord justiția din România? Vom reuși să aducem în instanță mai mulți infractori scăpați peste hotare? Sau vom reuși să recuperăm prejudicii cu valori mai mari decât cele de până acum?