Nu suntem insule
Fotografie de Martin Sanchez de pe Unsplash
Calitatea vieții oamenilor care trăiesc în orașe este unitatea de măsură cea mai adecvată pentru a calcula cu precizie cât de inteligente și sustenabile sunt acestea. Fiindcă de multe ori nevoilor noastre profund umane le răspund mai bine alte nevoi umane și nu un algoritm.
Studii realizate pe milioane de persoane au dovedit că singurătatea și izolarea socială sunt mai periculoase decât obezitatea sau fumatul a 15 țigări pe zi. Iar cu trecerea timpului, situația se înrăutățește. Dacă în copilărie și adolescență, singurătatea are ca rezultat un somn afectat, simptome de depresie și o stare generală de sănătate mai proastă, la adulții este asociată cu un declin cognitiv crescut, cu demență și scurtează viața.
Între timp ne-am confruntat cu o pandemie, pe durata căreia ne-am izolat din punct de vedere social și mai mult. Iată de ce știri precum înființarea unui Minister al Singurătății în Marea Britanie pot părea amuzante în primă instanță, dar perfect justificate la o privire mai atentă.
În plus, National Health Service (Serviciul național de sănătate) din Regatul Unit consiliază, pe site-ul oficial, oamenii care se confruntă cu astfel de stări și îi învață ce pot să facă dacă se simt singuri.
Dar pe lângă inițiativele autorităților guvernamentale sau locale, fiecare poate să-și aducă aportul, dacă nu la nivel legislativ, măcar la nivel de idee sau dorință de implicare. Nu este vorba mereu despre bugete uriașe puse în slujba unor soluții și nici de resurse umane uriașe. De multe ori o idee bună se poate pune în practică folosind resurse ieftine și rapide.
Este cazul băncilor "Happy to Chat" (Bucuros să stau de vorbă). Allison Owen Jones a atașat pe băncile din spațiile publice pancarte cu mesajul "Așează-te aici dacă nu te deranjează ca cineva să se oprească și să te salute". Ea a pus ideea în practică în orașul ei natal, Cardiff, iar băncile "Happy to Chat" s-au răspândit din Țara Galilor în Canada, apoi în Polonia și Australia, fiindcă o idee simplă poate fi adoptată de oricine, oriunde.
Pentru mult prea mulți, singurătatea este o realitate tristă a vieții moderne. Una dintre provocările următorilor ani ar putea fi, așadar, o mai bună promovare a incluziunii sociale, în special a persoanelor în vârstă sau a celor care, odată ce încetează să mai meargă la serviciu, riscă să piardă legăturile cu alți oameni. Cum spuneam mai sus, ne privește pe fiecare și ar trebui să ne implice pe fiecare, fiindcă, așa cum spunea și Ernest Hemingway: „astăzi ar trebui ca fiecare să aibă un om al lui cu care să poată vorbi pe față, fiindcă oricât de viteaz ar fi cineva, tot începe să se simtă cumplit de singur de la o vreme.”
