Cum ar putea întreprinderile din UE economisi anual €437 milioane?
Piața unică europeană este populată de întreprinderi mici și mijlocii care, prin investițiile și activitățile lor comerciale, joacă un rol important în contribuția la prosperitatea economică și competitivitatea UE. În plus, ele sunt implicate în dubla tranziție a UE către o economie sustenabilă și digitală. Însă pentru a-și îndeplini aceste obiective, întreprinderile au nevoie de un cadru juridic previzibil și favorabil creșterii, adaptat noilor provocări economice și sociale dintr-o lume digitală în continuă expansiune. Pe scurt, IMM-urile sunt motorul economiei europene. Dar, fiind vulnerabile la ciclurile economice și la deciziile guvernanților, ar trebui să beneficieze de dezvoltare, întrucât ele însumează 99% dintre afacerile Uniunii Europene.
Este ușor de înțeles așadar interesul Comisiei Europene de a facilita extinderea utilizării instrumentelor și a proceselor digitale în domeniul dreptului societăților comerciale din UE. Noua propunere a Comisiei ajută în acest fel întreprinderile să facă operațiuni transfrontaliere cu mai mare ușurință, în timp ce pune la dispoziția publicului mai multe informații, sporind transparența și încrederea întreprinderilor. Mai mult decât atât, propunerea va reduce birocrația pentru întreprinderile care fac operațiuni transfrontaliere, economisind aproximativ €437 de milioane pe an prin utilizarea unui certificat UE pentru societăți. Nu în ultimul rând, ea va ajuta la digitalizarea pieței unice, impactând în mod pozitiv aproximativ 16 milioane de societăți cu răspundere limitată și 2 milioane de parteneriate din UE și va contribui totodată și la obiectivele de digitalizare stabilite în Busola pentru dimensiunea digitală 2030.
Din ce în ce mai mulți antreprenori români sunt forțați să își deschidă firme în alte țări și să își păstreze doar puncte de lucru în România din cauza birocrației și a schimbărilor frecvente ale legislației privind întreprinderile. Ca să dau un examplu la întâmplare, Estonia ar putea fi o destinație populară pentru acești antreprenori, deoarece programul ei de digitalizare facilitează înființarea unei firme prin doar câteva click-uri, spre deosebire de România unde procesul este îngreunat de drumurile necesare la instituțiile statului și de adunarea zecilor de documente într-un dosar cu șină, în copie și original. Exact pentru situații ca acestea, propunerea Comisiei are în vedere două obiective:
1. Reducerea birocrației și a volumului de sarcini administrative
2. Creșterea transparenței și a încrederii în ceea ce privește activitățile transfrontaliere.
Pentru a reduce birocrația în cazul întreprinderilor transfrontaliere, sunt propuse următoarele măsuri:
Implementarea principiului „doar o singură dată”, astfel încât întreprinderile să nu fie nevoite să furnizeze din nou informații atunci când înființează o sucursală sau o societate într-un alt stat membru.
Introducerea unui certificat UE pentru societate, care va conține un set de informații de bază, disponibil gratuit în toate limbile UE.
Crearea unui model standard multilingv de procură UE digitală, care va permite unei persoane să reprezinte societatea în alt stat membru.
Eliminarea formalităților inutile, cum ar fi necesitatea unei apostile sau a traducerilor autorizate pentru documentele societății.
Iar pentru îmbunătățirea transparenței propunerea aduce la zi regulile UE pentru societățile comerciale făcându-le mai potrivite pentru lumea digitală și mai capabile să ajute la creșterea economiei. Noile norme urmăresc:
să se asigure că informațiile importante despre societăți sunt disponibile publicului, mai ales în întreaga UE;
să faciliteze găsirea informațiilor despre societățile din UE, permițând căutări în sistemele UE care conectează registrele naționale ale beneficiarilor reali;
să verifice informațiile despre societăți înainte ca acestea să fie înscrise în registrele comerciale din toate statele membre, astfel încât informațiile să fie exacte, de încredere și actualizate.
Așadar, UE intenționează să implementeze o serie de măsuri pentru a ajuta întreprinderile să își desfășoare activitatea în mod eficient în cadrul pieței interne, sporind transparența și încrederea în activitățile comerciale și reducând birocrația. Parlamentul European și Consiliul urmează să discute propunerile Comisiei, iar după adoptare, statele membre vor avea un termen de doi ani pentru a implementa directiva în legislația națională.