Orașe, Industrii și Pactul Ecologic European
Lansat în decembrie 2019 de către Comisia Europeană, Pactul Ecologic European a introdus o serie de obiective și măsuri privind sustenabilitatea, cu scopul de a face din Europa primul continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050. Pactul include inițiative care antrenează orașele în tranziția către o societate mai ecologică, stabilind și sprijinind, în același timp, liderii și autoritățile orașelor în vederea asigurării succesului acestei tranziții.
Este inutil să precizăm că acesta este un pilon uriaș al strategiei privind sustenabilitatea Europei, care se extinde, evident, dincolo de influența orașelor - dar asta înseamnă, de asemenea, că rolul orașelor este legat în mod intrinsec de celelalte piese din acest puzzle.
Chiar recent, ca parte a Pactului Ecologic European, Comisia a anunțat o actualizare a Directivei privind emisiile industriale, care vizează prevenirea și controlul poluării - o problemă cheie globală care afectează în special comunitățile urbane de dimensiuni mari. Directiva include un set de norme care vor viza: autorizații mai eficiente pentru instalații, sprijinirea investițiilor în economia circulară a sectorului industrial și crearea de sinergii între depoluare și decarbonizare. Însă, cel mai important, directiva pune inovația în centrul eforturilor sale prin oferirea de sprijin pentru pionierii UE în acest domeniu, acordând în același timp statelor membre un termen de 18 luni pentru a transforma aceste norme în legislație națională, ceea ce reprezintă o cursă contra cronometru, plină de provocări.
Atât pe acest blog, cât și pe pagina mea de LinkedIn, am discutat pe larg despre unele dintre inițiativele din cadrul Pactului Ecologic European, concentrându-mă însă, mai ales, asupra rolului orașelor. Directiva privind emisiile industriale demonstrează că, atunci când vorbim despre sustenabilitate și reziliență, alinierea normelor și reglementărilor atât urbane, cât și industriale trebuie abordată ca prioritate absolută. Iar responsabilitatea noastră începe la nivel local.
Și aici intervine misiunea Green Deal Going Local. Având în vedere că orașele se află în centrul vieții moderne, ele trebuie să acționeze ca un catalizator în tranziția spre un mediu mai sustenabil și o viață mai sănătoasă și mai ecologică. Iar alături de această misiune, care urmărește să inspire și să accelereze tranziția către energie curată în interiorul orașelor, Directiva privind emisiile industriale joacă un rol important în corelarea obiectivelor cu factorii importanți din această parte a peisajului.
Emisiile de dioxid de carbon sunt o țintă comună a ambelor inițiative, iar abordările acestora au, de asemenea, tonalități comune; dar poate că ar trebui să urmărim mai cu atenție obiectivul final de a transforma UE într-o economie ecologică competitivă și eficientă din punct de vedere al utilizării surselor. Acest lucru, în sine, creează un ecosistem prolific de idei noi care are potențialul de a plasa Europa în fruntea celor mai noi și sustenabile stiluri de viață din lume.
Ar fi frumos să devenim acest exemplu de urmat chiar noi.