Atleții reîmpăduririi
Se estima prin 2021 că UE avea 159 de milioane de hectare de păduri, adică 38% din suprafață. În ograda noastră, nu trece o lună fără să citim sau să auzim la știri că un pădurar a fost bătut cu bestialitate sau că niște activiști de mediu au fost alungați din pădure întrucât îi deranjau pe specialiștii în defrișare. Nu vreau să intru în cifre și statistici referitoare la suprafețele împădurite sau defrișate din România. Ai surse suficiente pe internet sau e destul să ieși din localitatea în care trăiești și să privești culmile dealurilor din jur.
Dar azi nu vreau să mă leg de aspecte negative, nu vreau să fiu încă o voce în corul celor care au identificat problema și o repetă în speranța că cineva cu putere de decizie va fi suficient de atent încât să îi asculte și să facă ceva în privința asta. Azi vin cu vești bune. Aș fi vrut ca exemplele să fi fost din România, dar atunci veștile ar fi fost nu doar bune, ci excelente.
Într-o singură zi, un tânăr a plantat peste 23.000 de copaci intrând astfel în Cartea Recordurilor. Pasionat de sport și de natură, Antoine Moses este originar din Canada. În ziua de azi, când defrișările continuă să fie una dintre cele mai mari probleme ale secolului cu care se confruntă planeta, reîmpădurirea reprezintă o investiție în viitorul nostru, atenuând efectele schimbărilor climatice. Iată de ce angajamentul lui Antoine Moses este lăudabil. Mai mult, prin intermediul canalelor sale de socializare, el își încurajează și urmăritorii să facă același lucru. Experimentatul plantator de copaci spune că în ultimii șapte ani a reușit să își planteze propria pădure, cu peste 1,3 milioane de copaci răspândiți pe întreg teritoriul Canadei.
Inițiativa de a planta copaci continuă să crească în rândul noilor generații și tot mai mulți oameni nu se sfiesc să-și murdărească mâinile plantând copaci, reducându-și astfel amprenta de carbon. Ideea e simplă: indiferent ce copaci plantezi, aceștia vor crește și vor ajuta la diminuarea acestei probleme globale.
Dacă povestea lui Antoine ți se pare interesantă, hai să ți-l prezint și pe Felix Finkbeiner, un tânăr german în vârstă de 24 de ani care a făcut primul milion la vârsta de 9 ani. Mai exact, în 2007, Felix, pe atunci în vârstă de 9 ani, împreună cu familia sa, a avut ideea de a planta 1 milion de copaci pentru a contribui la salvarea mediului înconjurător. Până la vârsta de 12 ani, organizația sa, Plant for the Planet, și-a îndeplinit acest obiectiv.
Când a fost întrebat de ce și-a propus la 9 ani să planteze 1 milion de copaci, Felix a răspuns: „Cred că un milion a fost cea mai mare cifră care mi-a venit în minte și nu aveam niciun fel de plan pentru a ajunge acolo”. Dacă te întrebi acum de ce noul prag este de 1 trilion, acesta este numărul de copaci pentru care oamenii de știință cred că există în prezent loc pe Pământ, iar această cantitate ar ajuta la absorbția nivelurilor de dioxid de carbon din atmosferă. Este adevărat, e nevoie de zeci de ani pentru ca arborii să crească suficient pentru a absorbi o cantitate semnificativă de carbon, presupunând că supraviețuiesc incendiilor și altor amenințări. Însă plantarea de copaci este, cu siguranță, un lucru mai util decât să ne plângem că alții ne fură pădurile în timp ce torturăm canapelele și telecomenzile.
M-aș bucura să existe și la noi, în fiecare județ, câte un Felix și un Antoine alături de care să putem spune: nu pot ei să defrișeze cât putem noi să împădurim. Mai ales că în direcția aceasta astrele încep să se alinieze, cel puțin cele de la Bruxelles, dovadă fiind faptul că, în vara lui 2022, Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutoare a României în valoare de 500 de milioane de euro, în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență, pentru a sprijini crearea de noi suprafețe împădurite.